"Folclorul şi cîntatul mi-au fost dragi cum mi-e dragă nevasta"
Alecu Crudu, din satul Prisăcani, de lîngă oraşul Flămînzi, este poate ultimul dintre marii rapsozi ai Botoşaniului, rămas în viaţă. La 82 de ani, Alecu Crudu încă vibrează la acordurile muzicii populare, chiar dacă nu mai aude aşa bine. A început să cînte de mic copil, în timp ce păzea via. "Trebuia să stau acolo sus, pe parapet, şi atunci i-am spus tatei să-mi cumpere un fluier. Mi-a cumpărat şi acolo am învăţat a cînta. Cît mi-o fost drag folclorul, de mic copil, nu-mi trebuia nici mîncare. La mine folclorul şi cîntatul, în special cîntarea asta de muzică populară, mi-au fost dragi cum mi-e dragă nevasta, că am luat-o din dragoste", spune moş Alecu. De cîntat s-a lăsat doar în vremea foametei, cînd necazul i-a alungat bucuriile. "În ’47 o fost foamea cea mare. Atunci am mai îngăduit-o cu folclorul, că nu ştiam ce să fac din partea mîncării, era greu. După ce-am scăpat la mîncare, apoi pe urmă m-am pus pe eu pe treabă", îşi aminteşte bătrînul. Drumul nu i-a fost neted, a trebuit să muncească 40 de ani pentru a ajunge la ceea ce este azi. Întîi a intrat "muzicant" în fanfară, şi-a cumpărat instrument de alamă şi abia prin 1960, la o preselecţie de la Frumuşica, a fost descoperit de către dirijorul Vasile Ursachi. Prima dată cînd a urcat pe scena unui festival a fost în 1970, la "Ghiocelul de argint", şi a luat premiul întîi. Acesta a fost punctul de pornire pentru Alecu Crudu şi din acel moment a început să cutreiere lumea la diverse spectacole şi festivaluri. "Am început să compun balade, cu care m-am mîndrit şi mă mîndresc şi în ziua de azi. În 1973, la un festival de la Brăila, iar din cele 25 de judeţe, eu am fost pe primul loc. Cînd vedeam eu brăilenii ce balade cîntau, am zis că nu ştiu dacă pot să reuşesc. Dar năravul meu a fost ca rachiul, să nu lipsească, ca la Ivan Turbincă horinca, aşa că înainte de a intra pe scenă, am pus o jumate de rachiu în brîu, am tras un gît şi cînd am tras o baladă cu crima de la Zlătunoaia, făcută de mine, plîngeau în sală de mama focului", spune moş Alecu, necăjit că acum, la bătrîneţe, i s-au cam "muiat" picioarele şi îl chinuie reumatismul. Însă, durerea cea mare e că în urma unei operaţii la buză, în urmă cu 7 ani, nu mai poate sufla în instrumentele care i-au fost prietene o viaţă: "Eu, în viaţa mea, am cîntat la tot ceea ce se suflă, dar la operaţie doctorii mi-au tăiat buza şi nu mai pot să suflu la instrumente. Nici fluierul nu mai merge, cînt numai cu gura. Îmi pare rău, că eu am avut ambiţie mare în viaţă". Singurul lucru care-l nemulţumeşte pe moş Alecu este televiziunea română, fiindcă intoxică tineretul. "Eu în sat la mine, şi-am apucat oleacă de viaţă, n-am auzit de aparat de radio pînă nu eram în clasa întîi la şcoală. Da’ acuma fiecare copil are radio la gît şi televizor în spate. Cam aşa cred, după mintea mea. Televizor în buzunar, televizor la ceas, şi-aşa mai departe. Da’ unde-i credinţa, da’ unde-i nădejdea în Dumnezeu? Pe vremuri toate femeile murau în pîrîu cînepă şi tătă iarna făceau sfoară, saci, pînză, ţoale, tot felul de zestre pentru fete. Dar acuma... Cum îmi spunea mie un jidan din Frumuşica: «Păi ce-mi trebuie n-am, ce am nu-mi trebuie». Asta mi-a dat de gîndit toată viaţa", ne-a mai spus moş Crudu. Botoşăneanul spune că vremea lui a apus, lucru contrazis de şefii orchestrei "Rapsozii Botoşanilor", care, în colaborare cu Centrul de Creaţie Botoşani, vor înregistra pe CD cîteva dintre piesele lui Alecu Crudu şi-l vor invita la cîteva spectacole.
O viaţă dedicată folclorului din zona Flămânzi
Rapsodul Alecu Crudu a fost nominalizat la titlul de „Tezaur Uman Viu”
Apreciatul rapsod popular Alecu Crudu, din satul Prisacani, oraşul Flămânzi, acum în vârstă de 86 de ani, a fost nominalizat recent la titlul de „Tezaur Uman Viu”, distincţie care se va acorda, după efectuarea unei preselecţii naţionale, de Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial care funcţionează în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” Bucureşti.
Programul „Tezaure umane vii, păstrători şi transmiţători ai culturii tradiţionale”, este o iniţiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul urmăreşte identificarea acelor persoane care au performat de-a lungul timpului într-un anumit domeniu (meşteri populari şi meşteri olari, solişti vocali, solişti instrumentişti etc.).
Candidaţii la acest titlu trebuie, la rândul lor, să îndeplinească mai multe criterii. În primul rând, să facă dovada că au preluat talentul de la cineva, că au activat de-a lungul timpului în domeniul respectiv şi că l-au transmis la rândul lor mai departe. Datorită caracterului cultural popular al competiţiei, nu sunt admişi la preselecţie candidaţii care au urmat o formă de învăţământ vocaţională (conservator, liceu de muzică, şcoală populară de artă).
Apoi, este necesară completarea unor dosare cu eşantioane care să demonstreze identitatea candidatului (fotografii, înregistrări audio şi video), dosare ce sunt transmise unei comisii naţionale care, după evaluare, stabileşte persoanele care trebuie să primească acest titlu, care este onorific, viager şi netransmisibil.
După preluarea programului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional (DJCPN) Botoşani, prin specialiştii în domeniu (Constantin Lupu şi Margareta Mihalache), cu sprijinul primăriilor şi referenţilor culturali, a întocmit şi înaintat, miercuri, 24 martie, dosarele de propuneri ale următorilor candidaţi: Gheorghe Smerica (născut în 1923, din Mihăileni, meşter olar), Maria Zotic (născută în 1937, din Mihai Viteazul, Ungureni, ţesătoare), Alecu Crudu (născut în 1924, din Prisacani, Flămânzi, rapsod popular), Ion Roman (născut în 1927, din Avrămeni, instrumentist vioară) şi Nicolae Amarandei (născut în 1949, din Călineşti, Bucecea, instrumentist vioară).
Referentul cultural Dana Pietrariu, din cadrul DJCPN Botoşani, crede că simpla nominalizare a celor de mai sus nu implică automat acordarea titlului onorific de „Tezaur Uman Viu”, acesta putând fi obţinut, în funcţie şi de valoarea celorlalţi competitori existenţi la nivel naţional, de unul, doi, trei, sau de nici unul dintre nominalizaţi.
Rapsod popular renumit, excelând la diverse instrumente de suflat dar şi solist vocal de mare talent, Alecu Crudu s-a afirmat cu un repertoriu deosebit, conţinând cântece vechi tradiţionale, culese din zona Flămânzi. A început să cânte din copilărie, mai întâi la fluier, apoi la trompetă, ajungând în curând la zece instrumente de suflat, folclorul local reprezentând marea sa dragoste.
Ani de zile a cântat într-o fanfară, dar abia în anii ’60, când avea peste 40 de ani, a fost descoperit, la o preselecţie organizată în comuna Frumuşica, de alt mare rapsod local, regretatul interpret la vioară şi cobză Vasile Ursachi, cel care a dirijat o bună perioadă de timp Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”. După ce a făcut noi paşi spre afirmare printr-o strălucita participare la Festivalul Naţional „Cântarea României”, în 1970 a surclasat toţi concurenţii la Festivalul „Ghiocelul de argint”, unde a obţinut premiul I şi o recunoaştere care i-a permis să concerteze la numeroase festivaluri folclorice de prestigiu din ţară şi chiar din străinătate.
A realizat mai multe înregistrări, majoritatea cu acompaniamentul formaţiilor „Rapsozii Botoşanilor” şi „Datina”, în paralel compunând şi piese proprii, balade inspirate din evenimentele locale (precum „Crima de la Zlătunoaia” sau „Balada lui Coroi”) cu care a obţinut un succes de proporţii în 1973, la un festival desfăşurat la Brăila, cu concurenţi din 25 de judeţe. Era cunoscut în tot judeţul, îi plăcea viaţa, mâncarea bună şi vinul bun, fiind sarea şi piperul tuturor petrecerilor locale.
Din păcate, caracterul impulsiv, tentaţiile şi anturajul i-au provocat şi necazuri care l-au împins, la un moment dat, spre o pedeapsă privativă de libertate, probleme de care astăzi nu mai vrea să-şi amintească. Revenit în societate, şi-a schimbat radical comportamentul. De ani de zile trăieşte izolat şi a devenit foarte credincios, se poartă ca patriarhii biblici, merge permanent la biserică şi citează permanent din Biblie.
A făcut şi o donaţie, un clopot uriaş, pe care l-a cumpărat pe banii lui şi l-a dăruit apoi unei biserici. Într-un interviu acordat în 2006 ziarului creştin „Lumina”, a afirmat că, în urma unei operaţii la buză, efectuată prin 1999, şi-a pierdut capacitatea de a cânta la instrumente de suflat, motiv pentru care, în ultimul deceniu, s-a „resemnat” doar cu rolul de solist vocal. Deşi, în discuţiile pe care le poartă, Alecu Crudu afirmă că vremea lui a apus, lucrurile se pare că nu stau chiar aşa. Recenta nominalizare la titlul de „Tezaur Uman Viu”, precum şi noile înregistrări pe care veteranul rapsod le va efectua în curând, încununează în mod fericit o carieră exemplară dedicată, aproape exclusiv, muzicii populare şi iubirii sale imense pentru viaţă şi folclor.
Ianuarie 2013,preluare de pe internet.
