Din cand in cand, mai ales daca mai am si timp, poposesc sa privesc si sa observ cu gandul, satul cu gradinile si ulitele lui arse in soarele verii,cu multii lui copaci insirati printre gradini.Nu stiu cum o fi acum satul, dar, gandurile mele despre sat sunt dintotdeauna,construindu-mi ceva ancestral in mintea mea ,lasandu-ma sa cred ca si prin satul nostru Dumnezeu mai trece din cand in cand. Seara la Prisacani, in lumina rosiatica de apus,distanta mersului spre cer pare mai scurta,poti trece cu usurinta spre anii din copilarie, lasandu-ti imaginea curata a unui sat care nu se urateste niciodata,ramanand satul plin de povesti si povestiri ale copilariei care vine din amiaza copilariei cand soarele adoarme satul lasandu-i pe cei mici sa cunoasca libertatea de a lua decizii in compania animalelor de curte care uneori sunt prietenii de baza in copilaria celor de la tara.
Satul, ACASA pentru multi din generatia mea care poarta batranul sat in suflet, oricat de departe am rataci prin lume,chiar daca pentru unii e doar o groapa,aici avem inceputurile,aici e locul unde ne-au crescut aripile si tot aici am invatat sa zburam si asta multi dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu