Prisacani,obiceiuri de iarna veche

                                                     Capra pe toloaca satului

                                           Cerbul de Prisacani si jocul lui nebun

                                             Hora satului la sfarsit de an 2009

 

Prisacani,obiceiuri de iarna veche

La Prisacani ninge cu grauri

E toamna in sat...si ninge cu grauri.Se depanuseaza porumbul,bostanii stau la plaja prin toamna tarzie!
Ultimele ganduri calde trec in zbor impreuna cu panzele de paiajeni, ultimele raze de soare tomnate sclipesc in bruma de pe primele brazde negre cu care,tata si calul,au inceput de ieri sa scrie peste camp.Senzatia de uscaciune se amesteca cu rosul din vinul ca sangele inaltandu-se peste Dealul Vii si apoi pluteste peste gradinile delutului plin de salcami aruncati in toropeala  cu miros de gutui si crizanteme imbobocite.
 Fiecare clipa este sub asediul uscaciunii din acest an ce inseala aprig asteptarile tatei,amanand si indepartand siguranta mamei ca va putea pune usturoiul,fapt ce pe mine,in mintea-mi ca de cocean mandru ma lasa indiferent si rece,facandu-ma sa ma gandesc ca poate...am devenit si obraznic si nesimtit la problemele ce inegresc,mai ceva ca graurii,problemele tomnatice ale satului.Nu ma mai vreau, nu ma mai recunosc si nu stiu ce as putea sa fac pentru a aduce inapoi timpurile cand grijile lor erau si ale mele,cand imi pasa de tot ceea ce inconjoara satul si pe tata,gradina si pe mama,chiar daca nu intelegeam nimic, inocenta si senzatia de responsabilitate, senzatia ca lumea este a mea si ca locul in care am rasarit imi apartine si sunt responsabil pentru el,imi erau cunoscuta.In inocenta si fara experienta, gandesti ca nimic nu trece si ca nimic nu se schimba, ca totul iti apartine si ca sansele raman egale, insa efemerul rapeste in graba zilele si exista momentul critic in care realizezi ca ai avut prea multa rabdare si viitorul nu mai vine prin satul asediat de toamna si grauri care ar trebui arsi pe rug in graba si cu pasiune,fara sa iti pese de durerea lor,pentru ca au pricinuit ciuda in inima prisacanenilor chiar si atunci cand,acestia,ieseau de la biserica unde se duceau pentru a se ruga pentru ei si pentru ca ploaia sa vina spre a imuia pamantul care asteapta sa fie arat si semanat cu grau dar mai ales ...cu usturoi.Si chiar daca sufletul ramane rabdator si cuminte,inca mai crezand in minuni de orice natura,mainile rup in ciuda panusile in care se ascunde stiuletele galben,ce se lasa aruncat printre trupurile galbene din gramada unde,toate visele se opresc.Ma simt ca un asasin de stiuleti desi...in final...ma simt doar ca un cocean uscat in efemerul toamnei.
Si parca...original si dornic,fosnesc in continuare cocenii in timp ce inca mai ninge cu grauri peste sat,inca se mai spera sa vina ploaia...

Toamna...la Prisacani

E toamna,tata-i indoit de ganduri                  
Iar calu-i slobod printre randuri
Aracii s-au culcat sub nuc
Si bruma plange la uluc.

Biserica-i mai neagra-n lemn
Si clopotul mai sters in semn,
La scoala banca mi-e straina
Iar sesu-n roua e gradina.

Batranii plimb bastoanele prin sat
Iar vantul frunzele prin hat,
Doar caii-s fara anotimp
Si scriu cu plugul peste camp.

Nu-s randunele si nici berze nu-s
Si nici cocorii nu mai plang pe sus
Gutuile sau asezat la geamul din odaie
Copacii negrii au adormit a ploaie.

O alta toamna-si canta simfonia
Adoarme campul si miroase via
Adoarme satul,e luna peste vai
Si toamna trece peste noi.

Un sat de toamna,ruginit
Prin care frigul a venit
Sa-si tese panzele prin ganduri
Sa-mi puna amintirile in randuri
                                                   Prisacani,2011

Prisacani,dupa vreo...cinci ani

Prisacani 2011,panorama nordica

Prisacani 2011,toamna in gradina

Prisacani 2011-Fundoaia,Stana lui Manolache

Prisacani 2011,gradini

Strada ,,Pe Vale,,Prisacani 2011

Imasul cu barba de pir uscat

Prima bruma Prisacani 2011

Oricat de continuatori şi inovatori mai tot timpul uitam anumite detalii ce pot schimba drumul si cursul faptelor,la noi in sat tocmai asta s-a intamplat,nimeni nu vrea si nu gandeste la a scrie istoria satului. Am vizitat satul ca un simplu turist,cautand file scrise de trecut,n-am gasit.Singurul loc unde se pot citi pagini de trecatori prin sat e cimitirul. Cimitirul,locul unde te simti copil,nepot si...si parca nu iti doresti sa ajungi niciodata batran. Insa,prin noi, toamna trece iar,cararile devin iar linistite.

Geografii de Prisacani

Anii scurşi peste Prisacani sunt mulţi şi fără număr. De atunci,cand pe aceste locuri trăiau dacii si pana astazi satul Prisacani a ramas aproape acelasi si, deşi fragil,zidit in lut si din lut a străbătut secolele, fiind astăzi o comoară nepreţuită, pe care unii o descopera cu încântare,altii ar trebui sa o pastreze în vechile lăzi de zestre dar,cei mai multi,o stim ca este a noastra,comoara vetrei de sat in care stamosii si bunicii au trait,au zidit,au visat si si-au dorit nepoti sa le duca numele si comoara peste ani care,pentru multi care stiu sa o vada este de o frumuseţe ce ne lasă fară cuvinte.

Prisacani, sesul scolii

Prisacani,primavara

Relieful satului, în general deluros,este despartit de paraul Miletin care,prin debitele sale de primavara, face uneori ravagii prin lunca deschisa a satului.Dealurile satului sunt de veacuri adevarate  raiuri datorită gradinilor cu pomilor fructiferi si vie care le picteaza pantele in culori ce depind de anotimpuri si ploi. Prunii, merii, perii, ciresii,visinii, nucii si gutuii sunt speciile pomicole importante ale satului. Ţuica obţinută din aceste fructe era în trecut una din sursele imporatante de venituri ale prisacanenilor.

Monocolor

Atunci cand paşii te întorc si... câteodată  te lasă să-ţi răsfeţi privirea peste aceste dealuri de lut,peste această privelişte care te întoarce în copilărie, peste aceste lanuri de pir care parcă nu s-au schimbat niciodată, mereu galbene şi bătrâne, te cuprinde nostalgia copilăriei când dimineţile erau începuturi,amiezile te purtau pe culmile zborurilor de şoim,serile însemnau dulcea gălăgie a stanilor de pe dealuri, trecutul soarelui spre odihnă în culoarea lui roşie-portocaliu în care parcă vedeam sfinţi şi păcătoşi ce îşi împărteau treburile pentru paza sau neliniştea sătenilor obosiţi de muncile câmpului, de păhărelul de rachiu de prune dat peste cap la repezeală după mămăliga întinsă în tochitura scoasă dintr-un vas de lut.Muzica vantului ce trece peste coastele învelite în sumanul galben croit din măceşi bătrâni şi căptuşit cu pirul nemuritor, pare un glas sinistru de vrăjitoare uitată prin râpele deschise de ape , dar fiindu-ţi familiară ,te face să te împrospătezi  şi chiar să te întrebi dacă nu cumva unii te-ar crede nebun de stai  şi-o asculţi .Noi nu mai urcăm cu aceiaşi voioşie dealurile dar , ele, ne primesc cu acelaşi timbru de om bătrân  pe faţa căruia timpul şi-a desenat trecerea păstrând  ecoul ce duce tonalitatea trilurilor  de ciocârlie spre crângurile de răchită şi salcâm ,  acolo  unde cucul ne anunţă de unul singur că s-a întors ca şi noi căutându-şi copilăria.
Astăzi urcăm dealul când pe deasupra noastră trec norii albi şi parcă seci de ploaie, tot aşa cum şi noi sântem seci de visuri şi idealuri pentru că ,parcă ne-am resemnat că nu mai avem timp să mai facem ceva pentru viaţa noastră ce  a rămas mai întâi  în urma celorlalţi  şi apoi în urma noastră ,dar dacă pentru a ne vedea locurile copilăriei trebuie să trecem acest deal,  care la unii e doar metaforă ,atunci , merită osteneala şi oasele noastre bătrâne se simt parcă mai tinere acum,când ne poartă lutul prins de ele  de atâta amar de vreme.Cărările albite ici-colo de sare parcă desenează-n coduri secrete figuri  hidoase  care sperie  privirea  care-ţi coboară lin din vârful dealului peste imaşurile  impânzite  cu turme de oi ce pasc anapoda  sub supravegherea ciobanilor cu feţe aspre de vreme şi muncă,care te privesc curioşi.

Prin iernile satului

                                                                                     Fotografii realizate de Mihaela Grosu

Pagini de sat,alb-negru cu familia Petrisor Grosu

Bunicii din deal

Au trait intr-un sat mic,satul nostru,Prisacani,satul parca uitat de vreme,unde m-au invatat sa vad frumusetea vietii de la tara.El,bunicul,taran si ea,bunica...langa el . El,era nascut aici,astfel ca, de cate ori il vedeai, el, pleca la camp pentru ca in restul timpului statea acasa asteptandu-si nepotii desupra vreunei bucati de lemn la care mesterea pana ce o transforma in ceva anume. Ea statea mai tot timpul acasa,sau in gradina,sau la cupteras,unde ochii sai negri si mari se luminau de bucurie atunci cand nepotii se iveau pe poarta gradinii de la vale.
                   Gh.Miletineanu -Trecutii patriarhi