Potecile inceputului de toamna ,pustii de copii,pustii de vant si pline de aromele poamelor si florilor de dumitrite cand diminetile plag cu roua deasa si amiezile rad cu fata de soare precum flacaii ce gandesc la insuratoare in toamna plina de fustele naturii si parfumul fetelor.Si uite-asa,uneori,ne lasam prada amintirilor tresarind in amintirea trecutului,in amintirea bunicilor,in amintirea copilariei ,in amintirea cararilor strabatute si urcate pe dealurile galbene de lut,pir ,vreme si toate cate au fost si din care toate au ramas ca un vis.

Cararile toamnelor strabatute spre scoala,spre bunici sau spre padurile cand ,si eu ,"baiet fiind" fugeam dintr-un sat destul de mare spre linistea padurii unde incercam sa caut urmele lui badita Mihai,sau urmele celor ce si-au lasat cararile prin transeele din padurea Gornit si,acolo,cufundat ca intrun alt sat, inconjurat de tarabostes-ul padurii imi condamnam copilaria si cararile spre o nemurire imaginara fortand-o sa urce acele scari imaginare spre lumina visurilor si a ideilor din mintea mea de copil.

De multă vreme, însă, mă apasă un vis, să venim în sat, toţi ce şi-au luat zborul în lume din satul şi uliţa copilăriei mele.

Prisacani nu este satul lui Brancusi,nici a lui Creanga,nici a lui Sadoveanu dar este satul lui Ion,Gheorghe,Constantin,Dumitru,Vasile,Mihai etc si toti acestia pot fi nepoti de a lui Creanga,Brancusi,Sadoveanu ,Eminescu,Iorga si lista poate fi foarte ,foarte lunga,ca asa e neamul prisacanenilor,poate mai lung si mai adevarat si mult mai real decat al Soimarestilor, iar in satul nostru e loc sa aduni de toate prin care sa zidim pentru urmasi. Ceea ce poate lipseste e ideea de arta ,ideea de zbor al gandului,ideea de a lasa deoparte fricile interioare de genul "oare ce o zice lumea","nu fac aia ca rade lumea",si,pana la urma daca lumea nu are ce face pai...atunci rade insa rasul se indreapta impotriva ei lasand-o in urma sa carcoteasca cu glas de baba la marginea santurilor care in alte parti sunt pline de flori.